(Lilian Ciobanu, Sfatul Țării - din art. ”Mîndrie de creștin”, Chișinău, 6 ianuarie 1991)
Anume acest fragment a servit ca idee pentru conceperea blogului în cauză, idee apărută acum un an și transpusă în viață recent, din niște porniri pur mercantile de a câștiga un concurs. La prima vedere nimic complicat, scrii ceva ”Ce vreți voi, dar de bine”, mai ții cont și de faptul că: „Ideal ar fi să fie un blog simplu și frumos, scris cu suflet” și treaba e făcută. Cât nu ar părea de straniu, chiar nimic complicat. O treabă plăcută, captivantă și cu conotații informative. Pe măsură ce realizam că de fapt nu prea am cu ce impresiona eventualii cititori, mă refer la impresii de genul ”wow, ce localitate super, vara viitoare plec neapărat încolo”, înțelegeam că din cele patru sate în care mi-am petrecut copilăria, satul Gașpar este cel mai aproape sufletului meu. Am adunat destulă informație pentru a putea răspunde la cele mai frecvente întrebări legate de o localitate. Am aflat că rădăcinile numelui Gașpar se trag din antichitate și se întâlnește pe tot arealul creștin - ortodox - catolic din lume. Mai cu seamă în Spania, Anglia, Italia, Ungaria etc. Cei trei crai de la Răsărit, pe care-i cântăm în colinde, sau trei magi, după cum mărturisește istoria creștină, au existat în realitate și au purtat nume pământești: Melchior, Baltazar și Gașpar, vărul reginei Egiptului, Cleopatra, din dinastia Ptolomeilor, care a domnit în anii 51-30 înainte de Hristos. Așa nume a purtat și un domn al Moldovei - Gașpar Grațiani (1619-1621). Acestea și multe alte lucruri le puteți afla de pe acest blog. Sunt conștientă de faptul că e extrem de plictisitor să citești și să analizezi acea grămadă de informație adunată aici, informație ce reprezintă interes doar pentru câțiva oameni; pentru mine - ca autor ce a depus suflet și ceva din timp, pentru câțiva dintre locuitorii satului mai curioși, pentru profesorul meu de ”Construcții din beton armat”-dl Gașpar Vasile ,și în rest ... greu de spus!
Vă las să decideți dacă vă place sau nu! În încheiere voi aminti ceea ce a zis înaintea mea Marcus Tullius Cicero: ”Ego plus quam feci, facere nou possum.” Adică - ”Mai mult decât am făcut n-am putut să fac.” Mai bine zis, am făcut fix atât cât mi-au permis timpul, cunoștințele, sursele și mai ales răbdarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu