Acum, după atâta timp ce s-a scurs, se poate afirma că la baza deportărilor a stat nu starea economică, dar, mai ales, motivele politice. Și s-au petrecut aceste lucruri în toiul nopții, pentru a băga în localnici o și mai mare groază. Satul Gașpar nu a avut nici chiaburi, nici moșieri, și nici mari comercianți. Au fost deportați oamenii stimați și ascultați în sat. Erau deportați nepoții, mlădițile acelui arbore genealogic, care avea rădăcini mai puternice înfipte în sol.
De ei se temea puterea sovietică, cu toate că triumfător trecuse prin întreaga Europă și Asie, biruind fascismul.
La Gașpar toate familiile au fost deportate nemotivat.
Mihai Antoniuc cu soția Zinovia, un om beteag de un picior din cauza unor hoți, care au împușcat în el, a fost deportat doar pentru că avea o rablă de oloiniță, la care se lucra mai mult manual și cu calul, lăsând la Gașpar pe fiica Elena (1928), feciorii Pavel (1923) de acum căsătorit și pe Ion (1937), care dovedi sa se ascundă în acea noapte.
Pe urmă, când se vor întoarce la Gașpar, mătușa Zinovia, prin anii ”80, avea să povestească: ”Tare greu ne-a mai fost. Mihail al meu, știți și voi, nu putea să îndeplinească normele de lucru. Primeam puțini bani. A fost un timp că nu aveam nici cele mai trebuincioase lucruri, nu aveam cu ce mă încălța - îmi învălătuceam picioarele cu niște cârpe și îmblam prin ogradă, prin zăpadă, gerul trecea de -40 grade. Și doar seara, când se întuneca de-a binelea și terminam lucrul pe afară, încălzeam bine într-o căldare niște apă și țineam picioarele în ea. Puteam să rămân și eu calică.”
După toate nedreptățile îndurate inima lui Elisei Sîrbu n-a fost în stare să suporte chinurile și moare de bucurie, când a auzit că li se permite celor care doresc să se întoarcă în Moldova, acasă. Din 1953, de la moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin , tot scria bietul om cereri de a i se permite să se întoarcă la baștină. Nu se simțea cu nimic vinovat în fața legii. N-a furat, n-a ucis pe nimeni, pentru care fapt în toate țările lumii sînt condamnați infractorii. Și-a lucrat cinstit pământul, unde și-a pus nu numai speranță, dar și suflet. Se scula mai devreme și se culca mai târziu. Iată și toată vina lui, deosebirea de ceilalți săteni. Dar cine putea să-i facă dreptate?
Ana Enache , neștiind nici o boabă rusește, a fost deportată fiindcă rămase ca o mătură pusă în ușă, semn că stăpânii nu-s acasă, după cum se obișnuiește la sate. Soțul Simion, feciorul Nicolae, fiica Liuba cu ginerele Ion Plasiciuc încă în luna martie 1944 s-au refugiat peste Prut, luând cu ei tot ce era mai de preț, și lasând în vatră nostalgia și aerul conservat cu iz de mecegai în încăperi. A rămas a supraveghea pereții casei cu nora Mașa și nepoții Clava și Viorel. În cazul dat a fost instalată sârma ghimpată pe rîul Prut nu numai între frații de sânge, dar și prin sânul acestei familii.
Ion Plasiciuc , ajuns în România, văzând că socrul său și-a pierdut averea de odinioară, divorțează de Liuba, dar o va susține cu pensie alimentară până la moarte.
Nicolae Enache , pierzând orice speranță de a se mai întoarce la soție, în cele din urmă se căsătorește la Iași. Mașa (soția) rămasă singură în casa goală după deportarea soacrei, își ia copiii și se întoarce în satul său natal - Frasin.
La fel s-a procedat și cu Maria și Sava Gutium , desparțindu-i de copii. Fica Nadejda (n.1921), fiind măritată după Ion Griciuc rămâne la Gașpar, iar fica Vera se refugiază cu soțul Trifan Gribincea în România. Feciorul Pavel, student la universitatea din Cernăuți, s-a refugiat cu toată universitatea peste Prut. Cel de al doilea fiu, Efimie, cu soția Valentina, sânt și ei condamnați de a ispăși ”păcatele” în Siberia. Acolo au divorțat. Dar ce bunuri avea Sava Gutium că a fost deportat ca chiabur? 2 case, magazie pentru cereale, grajd și ocoale pentru animale, 2 cai, 2 vaci, 20 de oi, 10 porci, 12 ha de teren arabil, inclusiv livadă și vie, 20 de ari de grădină în jurul casei.
Au fost deportați în lagărul Saranaia împreună cu familiile lui Mihai Antoniuc, Procopie Corcevoi, Grigore Enache, Ana Enache, lucrând la mai multe munci, mai ales la îngrijitul animalelor.
Nadei și lui Grigore Enache le-au rămas la Gașpar fiicele Olga, casătorită, și Liuba, pe care cu o săptămână înnainte o pețise un flăcău din Chetroșica Nouă. Așa și nu au mai jucat nunta. S-a măritat și fără zestre. Grigore așa și a rămas să zacă acolo, în Siberia, pe veci. A rămas de la el doar vorba: ”Tare-i greu să fii om...”
( Sursa - ”Gașpar - vatră strămoșească”, Tudor Bătrînac)
Tare-i greu să fii om...
( Sursa - ”Gașpar - vatră strămoșească”, Tudor Bătrînac)
Tare-i greu să fii om...
Se recomandă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu